De ce contează rezervările online
Un sistem de rezervări online mută rezervările de pe telefon și caiet într-un singur loc, vizibil pentru toată echipa. Clientul rezervă singur, 24/7, iar tu vezi clar harta meselor pe intervale. Mai puține suprapuneri, mai puține „credeam că masa e liberă".
Problema no-show-urilor
Un no-show este o rezervare la care clientul nu se prezintă și nici nu anulează. Pentru tine înseamnă o masă blocată degeaba, în special într-o seară aglomerată când ai fi putut primi pe altcineva. Pe termen lung, no-show-urile rod direct din venit.
O masă rezervată și neonorată costă mai mult decât o masă liberă: ai refuzat, între timp, alți clienți.
Cum reduci no-show-urile
- Confirmare automată imediat după rezervare.
- Remindere (SMS / WhatsApp / email) cu câteva ore înainte.
- Anulare ușoară — paradoxal, dacă e simplu să anuleze, oamenii o fac, iar tu eliberezi masa la timp.
- Garanție pentru grupuri mari sau evenimente — o sumă reținută schimbă comportamentul.
- Reprogramare rapidă, ca alternativă la anulare.
De reținut: reminderul cu câteva ore înainte este, de departe, cea mai ieftină și eficientă măsură împotriva no-show-urilor.
Umple intervalele slabe
Rezervările îți arată tiparul cererii: ce zile și ce ore sunt pline și care sunt goale. Cu datele astea poți împinge oferte exact în intervalele slabe (early dinner, zilele de la început de săptămână), folosind și meniul digital sau campanii simple. Iar programarea personalului devine mai ușoară — vezi articolul despre costul cu personalul.